Prima pagină > opinii > România mă înspăimântă

România mă înspăimântă

Întâmplările de la televizor și obiceiurile românești vă sunt foarte cunoscute. De la politicienii corupți, care fraudează fără nici o problemă votul în Parlament,  instituția fundamentală a statului, până la câinii comunitari, toate problemele nostre le vedem și le auzim zilnic. Cred că toți urâm autoritățile române, sau cel puțin le disprețuim, poate nici nu merită mai mult.

Dar în timp ce ne uităm la spectacol, ne amuzăm sau ne indignăm, ne revoltăm, iar figuranții pe care i-am pus pe scenă ne jefuiesc, și ne transformă pe noi în sclavi, uităm să ne uităm unul la altul, și să ne analizăm. Mă gândesc, fac parte dintr-un grup, hai să văd cam unde mă aflu eu. Să fiu sincer, modul în care băieții șmecheri din România și fetele deștepte fac bani și cumpără lucruri de miliarde de euro inutile,faptul ca sistemul de sănătate și de educație se prăbușesc, sau nici o instituție nu mai are nici un fel de consistență, nimic, nimic nu este atât de înspăimântător față de cum arătăm noi. Noi, publicul, suntem înspăimântători.

Cel mai bine îl observi din commenturile de pe forumuri, de pe siteurile de știri, sau la diferite emisiuni. Și tot ce vezi este un amestec între ură și ignoranță, ambele provenite din prostie cruntă.

Exemple de prostie cruntă:

1.Ura între categoriile sociale și profesionale(câți cretini sunt cu angajații de la stat care nu fac absolut nimic să se ducă la privat că acolo au unde munci. Măi cretinule, și apoi cine te va proteja pe tine, cine te va îngriji pe tine când vei fi bolnav, cine te va mai educa pe tine, pe ce drumuri vei merge tu, unde vei locui tu? Din cauza asta sunt niște sisteme naționale să trăiești tu  mai bine cretinule, sau câștigi 100000 de euro pe an să ți le faci tu pe toate)

2.Neînțelegerea de nici un fel a realității(din cauza salariaților la stat leneși a crescut TVA-ul, mai este nevoie să comentez, sau că șoferul pe o salvare să fie plătit egal cu cel de la Garda FInanciară, mai e nevoie să comentez)

3. Nici un fel de viziune asupra viitorului(toată lumea cere bani, dar nimeni nu concepe un sistem ca să creeze bani, sau să strângă pentru a-i utiliza într-un mod productiv)

4.Superstiții religioase(Sfanta Paraschiva ne cheamă la luptă să îi distrugem pe ticăloșii de la putere, mai întâi citește dracu cine a fost Maica Paraschiva și ce a făcut ea, și apoi își tragi un glonț în cap și vei fi primul cretin anihilat, burta te cheamă la luptă, că ai fost prost, și ai trăit la întâmplare până acum)

5.Așteptări fără nici un fel de sens(să se ridice mogulii să îl doboare pe Basescu, se războiau rău de tot cu el până acum)

Pot să continui la infinit cu subpunctele, si cred ca dau vreo 10 exemple la fiecare. Eu am citit toate comentariile de acest tip de pe siteurile Antena3 si Realitatea, atât mi-a trebuit.Efectiv te înspăimântă, nu poți să spui altceva. Crezi că este o glumă, crezi că sunt doar câțiva nebuni, sau cretini, dar majoritatea este oarbă, îi este frică, și lovește la nimereală. Este ghidată doar de instincte primare….

Rațional, tot ce pot să fac este să evit. Nu pot să sparg astfel de tipare. Oamenii trebuie reeducați, renăscuți cu o mentalitate diferită. Frica mea cea mai mare este că o să ajung unul dintre ei, refrenul fiind cântat de zeci și sute de ori, să mă adaptez la el până la urmă și să ajung un cretin decervelat.

Deocamdată singura soluție pe care o întrevăd este să mă instruiesc și să muncesc în prostie pentru mine, și să plec.

Anunțuri
Categorii:opinii
  1. mititelu
    Octombrie 14, 2010 la 10:11 am

    =)) cel mai smecher blog sa moara banel

  2. Octombrie 15, 2010 la 8:14 pm

    Departe din Romania asta frate, ca si incheiere :)) Pai da, asta e ceva ce toti stim si la toti ne e scarba – autoritatile romane si sistemele in colaps. Ce sa-i faci, n-ai ce… Educat sau smecher, sanatos sau drogat, corupt sau liber, greu de ales pt fiecare cateforie sociala in aceasta tara.

  3. Octombrie 16, 2010 la 1:13 pm

    eu voi ajunge departe si o sa vad daca ne vom gasi oameni sa o schimbam, multumesc de comentarii

  4. R.
    Octombrie 20, 2010 la 7:43 pm

    si dupa ce pleci, ce-o sa faci?

    • Octombrie 20, 2010 la 7:48 pm

      o sa ma duc si o sa muncesc in conditii civilizate, nu o sa ma mai supun riscului de a trai langa niste oameni care nu au nici macar niste notiuni elementare de supravietuire ca un colectiv modern, ca un stat de ex, si o sa imi construiesc o afacere daca pot…de doua zile nu mai am apa la camin, asa ca exista si chestii mai concrete pentru care vreau sa scap de aici:)

      • R.
        Octombrie 20, 2010 la 8:21 pm

        Sa stii ca in Romania e mai usor sa-ti deschizi afacere, pentru ca poti sa nu respecti legile… Iar in alta parte, munca inseamna chiar Munca, nu ca in Romania!

        „oameni care nu au nici macar niste notiuni elementare de supravietuire ca un colectiv modern”, asta inseamna ca te injura colegul de camera? Of, si nici n-ai apa, viata asta e de-a dreptul tragica! 😛

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: